Eseuri Critice Despre Schenk

OVID. S. CROHMALNICEANU

Alaptat de doua mame

Christian Wilhelm Schenk este un poet bilingv. El scrie si publica versuri deopotriva în germana si româna. Facultatea aceasta a sa frapeaza în mod deosebit, cu atât mai mult cu cât nu este dictata de circumstan?e exterioare. Autorul a parasit plaiurile natale din 1976 ?i, de?i traie?te la Kastellaun în Germania, a tiparit peste 10 volume în române?ti ?i 6 în germana. Paralel îi re?in o serie de versuri germane antologiile "Die Jahreszeiten" (1991) si "Das Gedicht '92", ,,Unterm Fuß zerrinnen euch die Orte", "Neue deutsche Lyrik zum Thema Heimat", "Freudenstadt 1993", "Heimkehr", "Edition L" 1994, "Streiflicht", Dionysos Verlag 1994, "Vânatoare de vise" Oradea, 1997, "Rumänische Dichter", "Log-Buch 1998" dintr-o produc?ie iara?i abundenta.

Nici interesul nu-?i spune în cazul de fa?a cuvântul, fiindca Christian W. Schenk este medic ?i practica poezia pentru "simpla sa placere", dar în mod deosebit dintr-o "necesitate vitala" cum re?inem dintr-un interviu.

Apar?ine, e adevarat, unui mediu plurilingv, la Bra?ov, unde a vazut lumina zilei ?i unde se vorbea în chip obi?nuit româna, germana ?i maghiara. Aici ?i-a facut tânarul Schenk clasele primare ?i secundare (?i la scoli de limba româna), îmbatându-se cu Eminescu, al carui volum de poezii, a?a cum marturise?te, ?i cum l-am cunoscut eu, îl poarta permanent în buzunar, lânga inima, de?i ?tiut pe din afara.

Bilingvismul în literatura ?i mai ales printre poe?i e foarte rar. Se întâmpla, desigur, ca unii dintre ei sa frecventeze ?i o alta limba decât cea materna (Rimbaud, elev compunând hexametrii latini fara cusur, Rilke încercând sa i?te pe coardele lirei sale sonuri franceze, Celan încredin?ând hârtiei câteva produc?ii lirice române?ti. Excep?iile citabile pot fi numarate pe degetele de la o singura mâna, iar acum mai putem cita spre fericire înca unul.

Tristan Tzara, Beckett, Fontane, Brodsky, Voronca. Chiar daca s-ar mai putea da ?i alte exemple, în favoarea rezistentei lirice la asemenea adaptari pledeaza întreaga istorie a literaturii.

Mul?i poe?i, sili?i sa traiasca lunga vreme departe de patria lor ?i sa foloseasca zilnic alt idiom,

Adam Mickiewicz, Byron, Heine sau Ezra Pound, au continuat sa scrie în limba lor materna Georg Steiner, excelentul eseist, spune categoric: "Nu am nici cea mai vaga amintire cu privire la prima limba vorbita, scrie el. Atât cât îmi dau seama, am aceea?i fluenta în engleza, franceza ?i germana. Starea mea naturala, ne asigura cunoscutul eseist, a fost poliglota, a?a cum este aceea a copiilor din Valle d'Aosto, din ?ara Bascilor, din unele par?i ale Flandrei sau între vorbitorii limbii guaroni ?i spaniolei în Paraguay." (After Babel).

?i ca sa nu pastram nici o îndoiala asupra posibilita?ii de a traii concomitent într-o pluralitate idiomatica, Steiner precizeaza: "Simt primele mele trei limbi ca fiind centri perfec?i echivalen?i ai propriei mele fiin?e. Le vorbesc ?i le scriu cu o u?urin?a insesizabila [...]. Visez cu aceea?i consistenta verbala si stimulare lingvistico-simbolica în toate trei limbile". De aici, Steiner scoate si o concluzie de contestare teoretica a unor considera?ii cum sunt cele ale lui Zillich. "Pentru poliglo?i, scrie autorul incitantului eseu, Dupa Babel, însa?i no?iunea de 'mediu', de înradacinare unica sau privilegiata este suspecta. Nimeni nu locuie?te într-un 'regat de mijloc', to?i suntem oaspe?ii celorlal?i" (ibidem). Mai pu?in tran?ant, dar în acela?i spirit, Günther Anders pledeaza. "... zu lernen von vornherein und willentlich in unserer eigenen Sprache übersetzen zu sprächen, (s.a) wehrend geradezu für Übersetzung: also so, dass unsere Rede der Transmissionsriemen der Übersetzung so wenig wie möglich beschädige". (sa înva?am sa traducem de la bun început, ?i sa traducem de bunavoie în propria noastra limba (?.a.) în special pentru traducere: astfel încât vorbirea noastra sa deterioreze cât mai pu?in centura de transmisie a traducerii).

Acceptând eventuale pierderi care ar putea rezulta din recomandarea sa, el aduce în sprijinul acesteia un argument serios, chemat sa puna pe gânduri orice partizan al "înradacinarii" neaparate.

"Gemessen am Ideal der Tiefe der Muttersprache oder der Fülle der Bildungssprache zice Anders

mag das zwar eine Verarmung darstellen. Aber ein armes Wort das in der Ferne ankommt, ist reicher als ein reiches das zu Hause versickert und sein Ziel verfehlt." (Der Mann auf der Brücke. Tagebuch aus Hiroshima und Nagasaki, München, 1954).

(Judecând dupa idealul profunzimii limbii materne sau abunden?a limbajului educa?ional, zice Anders, care poate reprezenta o saracire. Dar un cuvânt sarac care ajunge în departare este mai bogat decât unul bogat care se scurge acasa ?i î?i rateaza scopul. "(Omul de pe pod. Jurnal de la Hiroshima ?i Nagasaki, München, 1954).

Marturisindu-?i poliglotismul înnascut, Georg Steiner nu omite sa aminteasca "zvonul pseudo?tiin?ific dupa care indivizii plurilinguali sau copiii crescu?i simultan în contextul "prea multor limbi" [...] sunt predispu?i la schizofrenie si tulburari de personalitate. (After Babel).

E o opinie din pacate, totu?i, foarte raspândita ?i se lasa surprinsa în chiar felul cum Heinrich Zillich comenteaza condi?ia tragica a diplomatului rus "mai sarac ca un pastor". Steiner admite însa o ipoteza: S-ar putea ca la in?ii poliglo?i, asemenea lui, sa existe, atunci când vorbesc, o presiune a limbilor nefolosite asupra celei întrebuin?ate. Oricum, o tensiune psihica, este de presupus, cu atât mai mult în actul poetic care cauta cuvântul "esen?ial", dupa Mallarmé.

O surprindem la C.W. Schenk? La prima vedere, nu! Dimpotriva, poetul pare instalat firesc în limba româna ?i se declara chiar "înradacinat" aici de veacuri: "M-am nascut zice poetul în Ora?tie/ sus în mun?i/ ?i am crescut./ M-am înzdravenit o glie/ dintr-o mie ?i înc-o mie/ de gramezi de lut./ Duce-am fost si eu cu ducii,/ frate cu Menumorut,/ os din Clo?ca/ ochi din Horia,/ m-am numit Cri?an!" (Transilvania). Îndaratul acestui metaforism descoperim un conflict neascuns. Oricât ar revendica poetul lutul transilvan drept materie constituenta originara, în stilul Blut un Boden (Sânge ?i pamânt), coaja culturala plezne?te îndata, locul de na?tere al lui Schenk nu este localitatea istorica Ora?tie ci Bra?ovul ?i obsesia calvarului inunda debitul liric. Existenta nu mai e nicidecum naturala, desfa?urându-se în chip organic, dupa modelul vegetal, ci sfâ?iata, tragica. Gândurile fug catre o cruce a rastignirii, ?i ea, ni se spune, a fost "schimbata" (aluzie la transplantare); pe autor îl apasa ideea ca unii iar putea contesta ata?amentul fata de pamântul natal: "Doamne! Crucea mi-au schimbat-o/ si-au fugit./ Au fugit cu ea în spate/ ?i-au ascuns-o în pustiu,/ în pustiu sa nu ma ?tiu,/ dar ma ?tiu /ma ?tiu si al?ii/ chiar si cei ce...