Songlight

1

ELSA

?tiu ca e ceva în capcana de homari chiar înainte sa o ridic. Jos, pe fundul marii, simt creatura pe care am prins-o. A mâncat momeala ?i a încercat în toate felurile sa scape, descoperind ca uria?ii cle?ti sunt un inconvenient. Fac ce ar face orice bun lucrator pe mare ?i ma concentrez la cât de multa nevoie are Northaven de mâncare. Transporturile de alimente din Brightlinghelm sunt tot mai nesigure ?i pe la noi nu avem pamânt bun de cultivat. Sus, pe faleze sunt mla?tini ?i bal?i, nu câmpuri verzi ?i aurii de grâu cum auzi ca sunt în sud. Ultima noastra recolta a fost spulberata de furtuni. La asta ma gândesc când ridic funia de pe fundul nisipos, aducând în barca creatura ghinionista.

Iubesc contopirea albastra a marii cu cerul, stropii sara?i, felul în care trebuie sa îmi ?in echilibrul pe hula, soarele orbitor, vântul ce-mi înal?a starea de spirit în vazduh. Cred ca sunt din na?tere în largul meu pe apa - ca tata. Fratele meu Piper e cadet senior, se pregate?te pentru razboi. A?a ca atunci când a murit tata, barca ne-a ramas mamei ?i mie. Fiindca e vaduva, mama nu are voie sa lucreze în afara casei, a?a ca în anii aceia grei de dupa moartea lui tata, am înva?at singura meseria lui. Cred ca o aveam în sânge. Tata ?tia ca îmi place apa. Ma lua cu el în larg înca de când eram a?a de mica, încât abia ma ?ineam pe picioare. Se învârtea prin barca, zâmbindu-mi larg ?i aratându-mi minunile marii. Îmi place a?a de mult mi?carea valurilor, ca atunci când pa?esc pe pamânt ferm, ma simt grea cu totul ?i nefericita.

Ma uit la homar: o femela uria?a. Îi vad sacii cu oua, ?inu?i - povara pre?ioasa - sub burta. Îi admir armura neagra-albastruie, ochii nepamânteni. Deschid capcana ?i îmi dau seama ca nu mai sunt singura.

Zâmbesc încântata ?i ma înfior de deliciul pericolului. A venit Rye Tern.

- Ce-ai prins? întreaba el.

Atunci îl vad - sau mai bine spus îl simt. Cântlumina nu poate fi descrisa în cuvinte. Rye e cu mine, dar nu e. Îl vad, dar nu îl vad. E aici pe de-a-ntregul, dar îl percepe numai al ?aselea sim? al meu. Se sprijina într-un mop, cu mânecile cama?ii suflecate. E pe undeva în baraci, dar mie îmi pare ca sta la pupa barcii. Razele soarelui înca mai trec prin el, dar pe masura ce min?ile ni se contopesc, devine tot mai compact.

- Eram la parada ?i ?i-am vazut barca. Mi-am obtinut o pedeapsa ca sa pot veni.

Vântura mopul. Faptul ca î?i înfrunta necazurile zâmbind îmi face inima sa tresalte în piept.

- Idiot nesabuit ce e?ti.

Ma întorc la ce faceam, cântarind din priviri homarul.

Rye se apropie.

- Seamana pu?in cu tine.

- Eu sunt mai bine aparata.

Ma topesc când îi vad surâsul larg.

Lumina lui e acum ?i mai aproape. Sunt complet lipsita de aparare în fa?a lui Rye.

- Are saci cu oua, îi spun. A?a ca trebuie sa se întoarca în mare.

Ma aplec peste margine ?i o las pe regina homarilor sa alunece înapoi în apa. O privim cum dispare în adâncul albastru. Ma bucur sa o ?tiu libera.

Rye vine de câte ori poate pâna la barca mea. E singurul loc în care ne sim?im în siguran?a, unde iubirea noastra nu e ascunsa. Aici ne putem da frâu liber, sus, în vazduh, rotindu-ne ca pescaru?ii unul în jurul celuilalt - sau ascultam adâncul. Ne dam seama când vin heringii - îi sim?im cum aluneca lin prin apa, cântând to?i aceea?i nota. Uneori, pe sub noi trece în goana un banc de ton galben, ca un manunchi de stele cazatoare. ?i sunt întotdeauna meduze, bancuri întregi ce plutesc ca sufletele mor?ilor.

Acum nu mai sunt con?tienta decât de cântlumina lui, de prezen?a lui contopindu-se cu a mea. Îmi amintesc de ultima data când l-am atins în realitate ?i dorin?a mi se rasuce?te în pântece. La caderea nop?ii am auzit un ciocanit u?or la fereastra camerei mele. Rye era acolo, în gradina noastra, vulnerabil, cu haina rupta dupa bataia cu tatal lui. Mi-e tare draga imaginea aceea a lui. Îmi tot vine în minte - felul în care razele lunii cadeau pe pielea lui, durerea pe care o sim?eam în el. Am ie?it pe fereastra ?i el m-a prins în bra?e. L-am strâns la piept, nedorind sa vorbesc. Senza?ia intensa a trupului lui mi-a taiat respira?ia. Mirosul lui, o?elul bra?elor, buzele lui pe gâtul meu. Nimic din ce se petrece în cântlumina nu se compara cu asta.

Ne-am dus împreuna la Bailey's Strand ?i am înotat. Ne-am iubit pe nisip, sub stele. Am încalcat nepasatori fiecare regula ?i fiecare limita. Când ma gândesc acum la asta - la contopirea cu trupul cât ?i cu sufletul lui - tânjesc din nou dupa ea. Îl vreau pe Rye Tern aici, în barca mea. Vreau sa îl miros, sa îl sarut, sa îl explorez cu mâinile. Rye î?i da seama la ce ma gândesc. Îi simt dorul în fiecare respira?ie.

Ce am facut e interzis. Conform Imnurilor purita?ii, pe care trebuie sa le înva?am pe de rost, sunt acum întinata. Dar cum poate sa fie ilegal a?a ceva? Nu suntem tradatori sexuali, suntem Elsa ?i Rye.

- Trebuie sa te vad, ?optesc.

- ?tiu, spune el. Ceva trebuie sa se schimbe. Trebuie sa fim împreuna.

- Hai sa ne întâlnim, îi spun. Vino la Bailey's Strand. În seara asta. În persoana.

- E periculos.

- ?tiu.

Cântlumina noastra e o unica ?i disperata nota de dorin?a. Îi vreau buzele lipite de ale mele, pântecele apasat pe al meu, îmi vreau picioarele încolacite în jurul lui. Sus?inem nota, inhalându-ne pofta, pâna ce tot oceanul pare sa cânte melodia noastra.

Apoi îl simt ca se uita peste umar. Pre? de o clipa, vad lumea prin ochii lui. E în cantina, da cu mopul. Aud pa?i grei apropiindu-se de el.

- Vine cineva, spune.

Caldura ?i energia lui dispar pe loc.

Pleaca, lasându-ma rava?ita.

Toate sunetele din jurul meu î?i schimba calitatea. Devin con?tienta de briza, de apa ce plescaie la marginile barcii. Nu suport când dispare a?a, brusc.

Îmi trag navoadele ?i ma întorc spre Northaven. Cântlumina mea nu e binevenita acolo. O ?in bine îngropata dedesubtul plamânilor. Împing cântlumina în jos prin picioare ?i bra?e ?i o ascund sub unghii. Daca mai e cineva cu cântlumina la noi în ora?el, sigur o ?ine bine ascunsa. Din câte ?tiu, suntem doar eu ?i Rye. În Northaven, cântlumina e o povara; e o tradare. Uneori simt în aer o nota asemanatoare culorilor din razboiul de ?esut, ori un oftat ca apa ce se prelinge într-o scurgere, ori cununi-de-gând aga?ate în vazduh ca pocnetul lemnelor în foc. ?i atunci, cântare?ul observa ?i deodata e sufocant ?i e greu sa respir. Cunosc senza?ia. Când a preluat puterea Marele Frate Peregrin, pe vremea când mama era fata, au fost epura?i to?i neoamenii. Templul nostru închinat Galei a fost închis ?i ferecat. To?i cei ?tiu?i ca aveau cântlumina au fost încatu?a?i cu plumb în jurul ?estei ?i du?i la Brightlinghelm ca sa fie înrobi?i. Odata la câ?iva ani venea un Inchizitor cu Sirena lui ca sa inspecteze popula?ia. Ultima data, Inchizitorul i-a luat pe batrâna Ellie Brambling, pe domnul Roberts ?i Seren Young. Pe atunci eram doar o fecioara corista începatoare, iar cântlumina mea înca nu se aratase pe deplin.

Înainte sa plece, Inchizitorul a stat alaturi de în?elep­?ii no?tri ?i ne-a instruit cum sa identificam semnele. Daca aveam aceasta muta?ie, aceasta pervertire, avea sa devina curând evident. Daca sim?eam vreun semn la noi sau la al?ii, era de datoria noastra sa marturisim. S-a întâmplat vreodata când eram singuri sa sim?im prezen?a altuia? Am sim?it vreodata ce gândeau al?ii? Am trait vreodata o senza?ie de plutire, de ie?ire din corp? Ne-am sim?it vreodata controla?i de voin?a altuia? Daca banuiam ca era lucrarea unui neom sau sim?eam pata neomeniei pe sufletele noastre, trebuia sa marturisim pe loc. Daca eram sinceri, nu aveam sa pa?im nimic. Cântlumina noastra avea sa fie doar ?inuta sub control. Aveam sa o putem folosi în slujba Fra?iei.

"Nu, mersi", mi-am spus când cântlumina mi s-a dezvoltat pe deplin, curgând liber. Ma trezeam noapte dupa noapte sus, deasupra casei noastre. Sau eram cu barca în larg ?i deodata îmi dadeam seama ca ma uitam în jos din cer, ca sim?eam cântul pasarilor ca pe o limba, ori priveam lumea prin ochii focilor care se uitau la mine cum lucrez. Ma sim?eam puternic conectata cu fiecare fiin?a vie. ?i foarte, foarte speriata.

Apoi, într-o zi, Rye Tern a aparut în barca mea. Îl ?tiam pe Rye dintotdeauna - era unul dintre prietenii lui Piper. A aparut în cântlumina când trageam navoadele în barca. Am încercat sa îl ignor, cu inima bubuindu-mi de frica. Neom. Neom.

- ?tiu ca ma vezi, Elsa.

- Lasa-ma-n pace, neomule, i-am spus.

- ?i tu e?ti neom, toanto. Ce-ai de gând sa faci în privin?a asta? a întrebat. O sa ma torni?

N-am avut ce sa spun; doar pe obraz mi s-a rostogolit încet o lacrima.

- Parca traie?ti cel mai oribil co?mar, a?a e? a zis Rye.

Am dat din cap.

O vreme ne-am dat târcoale ca pisicile, cu ghearele scoase, neîndraznind sa avem încredere....